Autorul saptamani - Camil Petrescu

S-a nascut in Bucuresti, la 22 aprilie1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, inainte de nasterea scriitorului) si al Anei Cheler. A fost crescut de o doica din familia subcomisarului de politie Tudor Popescu in mahalaua Mosilor. Dupa gimnaziu, continua studiile la Colegiul "Sfantul Sava" si la Liceul "Gheorghe Lazar" din Bucuresti. Rezultatele bune la invatatura îl transforma in bursier intern, iar din 1913 urmeaza cursurile Facultatii de Filozofie si Litere de la Universitatea Bucuresti. 

Isi ia doctoratul in filosofie cu o teza despre teatru, intitulata „Modalitatea estetica a teatrului“. A publicat un studiu in lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonata de N. Bagdasar, legat de un camp nou, fenomenologia in opera lui Husserl. Debuteaza in revista Flacara (1914), cu articolul "Femeile si fetele de azi", sub pseudonimul Raul D.

In razboi ... 

Inceputul razboiului il surprinde pe Camil Petrescu ca student la Facultatea de Litere si Filosofie. El cere sa plece pe front ca voluntar (asemeni lui Goga) dar este respins la proba de recrutare din cauza constitutiei firave. Insista sa intre voluntar la artilerie, dar initial i se refuza cererea pentru ca nu dispune de suma necesara garanti ei pentru cal si pentru echipamentul militar. 

Cu toate astea, il regasim pe tanarul Camil Petrescu pe front (august 1916), in regimentul 6 de infanterie Mihai Viteazu, cu gradul de plutonier (terminase o scoala militara de subofiteri). Regimentul sau lupta pe frontul din Transilvania, autorul avand parte de experienta dura a luptelor. In timpul ofensivei germano-austro-ungare, care a respins trupele romane din Transilvania, Camil Petrescu este grav ranit. Dupa un stagiu de recuperare in spital, se intoarce pe front dar este luat prizonier, iar pana la sfarsitul razboiului va fi internat in lagarul de la Sopronyek.  In 1918 este eliberat si se intoarce la Bucuresti. 

Un lucru mai putin stiut este acela ca in perioada cat a fost prizonier, in tara sa crezut ca a murit. Vestea s-a raspandit dupa ce un prieten al autorului, Octavian Parna ii scrie unui alt amic comun: "... draga Gelule, si ce parere de rau incerc c-a trebuit ca in aceasta scrisoare banala sa-ti vorbesc de unul din cei mai buni, daca nu cel mai bun prieten, in ori ce caz sufletul cel mai frumos, mai deschis di mai entuziast, prietenul tau care nu mai este de mult printre noi: Camil Petrescu. S-a stins intr-o noapte intunecoasa, in focul ucigator al tunurilor si focurilor de mitraliera. A cazut brav ca intotdeauna, pe cand mergea la contraatacul cel mai furios in contra vijelei celei mai inversunate, a cazut sub poalele muntelui Casna care a cazut apoi, dupa moartea lui, in mainile nemtilor."

In ordinul nr. 560 din 1 august 1917, extras din registrul Regimentului 6 infanterie, se prevedea stergerea din evidente a 13 ofiteri cazuti in luptele din perioada 26-30 iulie 1917. Intre acestia se afla si Camil Petrescu.

Perioada interbelica

Inca din anul 1920 a participat la sedintele cenaclului „Sburatorul", condus de Eugen Lovinescu, iar in revista omonima a publicat primele sale poezii. In 1933 s-a disociat public de „Sburătorul", prin pamfletul „Eugen Lovinescu sub zodia seninatatii imperturbabile". Pe plan literar a luptat cu tenacitate impotriva a ceea ce el numea spiritul „calofil", proclamand jurnalul si confesiunea. 

Timp de 10 ani (1933-1943), Camil Petrescu s-a dedicat  studiilor filosofice. A nutrit  ambitia unui sistem personal - „substantialismul" - sistem pe care l-a si configurat în lucrarea „Doctrina substanţei", publicata postum, de Editura Stiintifica si Enciclopedica in 1988 si reeditata in 2010 de Fundatia "Camil Petrescu"

In aceasta perioada, George Calinescu il caracterizeaza astfel: „Cu fata de beduin, cu ochii stravezii, el se aprinde, se agita cu atata ingenuitate, incat nu vede nimic suspect in calmul provocator al celorlalti si mai ales spune lucruri enorme, asa de enorme incat d-l E. Lovinescu a incercat sa-i faca din asta o trasatura caricaturala. Dar n-are dreptate, pentru ca enormitatea la d-l Camil Petrescu este o consecinta a bunei – credinte cu care discuta si un mijloc eroic de a scoate pe adversar din pozitiile lui.Vorbitorul este constient de a fi cazut de pe linie si se intoarce cordial pe drumul cel cuminte, razand el insusi de propria-i iesire." - George Calinescu in "Viata romaneasca" (XXXI, Ianuarie 1939, pagina 84).

In 1939 devine directorul Teatrului National din Bucuresti, ceea ce pentru un dramaturg era cea mai frumoasa recompensa. In ciuda conflictelor si tensiunilor dintre nouk director si actori, cei catva anu in care Camil Petrescu a condus Teatrul National au fost ani buni pentru public si scena.

Camil Petrescu si comunismul 

Dupa drama razboiului Camil Petrescu devine unul dintre rasfatatii noului regim comunist, punandu-se cu un entuziasm controversat in slujba puterii, chiar daca in trecut fusese un admirator si un apropriat al Casei Regale. 

A fost acuzat de multi ca a facut un compromis urias, care ii anula intreaga opera, mai ales dupa ce incepe sa lucreze la vastul proiect "Un om intre oameni", dedicat lui Nicolae Balcescu, pe care insa nu reuseste sa-l termine datorita mortii sale survenite in 14 mai 1957 la Bucuresti. Lucrarea sa neterminata a fost preluata cu entuziasm de regimul comunist. Aceasta va fi un esec si o prabusire a marelui scriitor, ce se doveteste totusi incompatibil cu principiile literaturii realist-socialiste.  

Opera literara

Crezul lui Camil petrescu este exprimat sugestiv in volumul Versuri.Ideea.Ciclul mortii al carui motto este: 

" Jocul ideilor e jocul ielelor. 

 Dar eu,

 Am vazut idei

 (...) 

 Eu sunt dintre acei

 Cu ochi halucinati si mistuiti launtric,

 Cu suflet marit

 Caci am vazut idei. "

Romane:

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930);

Patul lui Procust (1933);

Un om intre oameni ( ramas neterminat);

Nuvele:

Turnul de fildes (1950);

Moartea pescarusului (1950);

Manusile (1950);

Cei care platesc cu viata (1950);   

Poezie:

Versuri.Ideea.Ciclul mortii (1923);

Un luminis pentru Kicsikem (1925);

Transcedentalia (1931);

Din versurile lui Ladima (1932);

Dramarturgie:

Jocul ielelor (1918);

Act venetian (1918 - 1946);

Suflete tari (1921);

Danton (1924 - 1925); 

Mioara (1926);

Mitica Popescu (1925 - 1926);

Dona Diana, comedie in gustul Renasterii in zece tablouri dupa Moreto (1938);

Iata femeia pe care o iubesc (1934);

Prof. dr. Omul vindeca de dragoste (1946);

Balcescu (1948);

Caragiale in vremea lui (1955);